“Bebe are cojițe pe scalp. Ce sunt?”
Dermatita seboreică a nou născutului (“crustele de lapte”) reprezintă o afecțiune inflamatorie a pielii, netransmisibilă, întâlnită la o mare parte dintre bebeluși. Cel mai frecvent apare la copiii cu vârste cuprinse între 3 săptămâni și un an, cu un vârf de apariție în jurul vârstei de 3 luni.
De ce apar?
În primele luni de viața, pielea celui mic încă încearcă să stabilească un echilibru în microbiomul ei. (microbiom= toate bacteriile și fungii care se găsesc în mod normal pe piele și ne protejează de mediul extern). În plus, activitatea glandelor sebacee (acele glande care ne fac ‘uleiul nostru natural’) nu este constantă. Dacă mai adăugăm și mici variații de temperatură, deja avem un cumul de factori care contribuie la formarea unui mediu instabil, numai bun ca unii fungi din familia Malassezia, prezenți și pe pielea normală, să se dezvolte mai mult, să irite puțin pielea și să formeze crustele.
Cum arată? Care sunt locațiile cele mai frecvente?
Dermatita seboreică a nou născutului se manifestă diferit de la un copil la altul, afectând una sau mai multe zone ale corpului- inițial pe scalp, apoi se poate extinde pe frunte, în jurul sprâncenelor, pe obraji și urechi și în zona scutecului.
Aspectul tipic este reprezentat de cruste de culoare galbenă, groase, aderente, localizate în principal la nivelul scalpului. Pielea afectată este ușor iritată, uleioasă, cu o roșeață în special pe zonele în care crustele se desprind.
Important este ca aceste de lapte nu provoacă mâncărimi, iar cel mic nu este deranjat de apariția lor. Bebelușul ar trebui să se hrănească, să se joace și să doarmă ca de obicei, fără probleme.
Diferă aspectul la nou născut vs adult?
Hmmm da. Dermatita seboreică poate să apară și în cazul adolescenților și adulților, sub forma unor cruste (asa zisa “mătreață”), pe fond de piele iritata pe scalp, în jurul sprâncenelor, în jurul nasului, bărbiei și pe torace. Cauzele sunt multiple: modificările de temperatură, stresul, scăderea imunității sau unele medicamente ce pot deregla activitatea glandelor sebacee. Dermatita seboreică poate afecta ambele sexe la adulți, dar este mai frecventă în cazul bărbaților.
Bebe | Adolescenți + Adulți | |
Cum arata? | -cruste sau coji de culoare galbenă, groase, aderente pe fond de piele ușor inflamată -nu deranjează | -cruste (asa-zisa “mătreață”), pe fond de piele iritata -provoacă mâncărimi, uneori chiar usturimi |
Localizare | -inițial pe scalp, apoi se poate extinde în jurul sprâncenelor, pe obraji și urechi, în zona scutecului . | -pe scalp, în jurul sprâncenelor, în jurul nasului, în zona bărbiei si pe torace |
Este motiv de panică?
Nu, nu e panică. În general, dermatita seboreică nu este o afecțiune de care trebuie să îngrijoreze părinții. De cele mai multe ori, trece de la sine, iar igiena respectată cu strictețe va accelera întregul proces de vindecare . Evoluția este autolimitantă, vindecându-se în câteva săptămâni sau luni.
Ce complicații poate dezvolta?
În mod normal, dermatita seboreică nu este o afecțiune care să dezvolte complicații. Uneori, se poate observa schimbarea culorii crustelor, din galben în portocaliu, ceea ce semnalează o agravare a iritației, sau apariția sângerărilor la nivelul crustelor. Dacă observi aceste modificări, este important să consulți medicul dermatolog pentru un tratament adecvat și pentru evitarea unei infecții bacteriene ale pielii.
Chiar dacă aparent este o afecțiune tipică și frecventă, tot pot apărea unele probleme legate de un diagnostic greșit sau de o schema de tratament nepotrivită. De aceea, este esențial să respecți recomandările unui medic specialist.
Iată care sunt câteva dintre complicațiile care pot să apară:
– infecții fungice de vecinătate (de exemplu: afte la nivelul mucoasei bucale);
– infecții bacteriene;
– modificări ale texturii pielii (aspectul de piele subțiată);
– cădere a părului zonal;
Cum se tratează?
Formele ușoare nu necesită tratament de specialitate, ci doar respectarea unor reguli simple de igienă. Crustele se pot înlătura prin aplicarea unui șampon dedicat pielii bebelușilor, urmată de masarea delicată a scalpului. În cazul crustelor aderente se recomandă aplicarea unor emoliente pe bază de ulei vegetal, timp de 15-30 de minute, urmată de îndepărtarea cojilor cu o perie specială, moale, ce nu traumatizează scalpul bebelușului.
Uneori, în cazurile severe, pe lângă sfaturile de îngrijire, medicul dermatolog îți poate prescrie o cremă cu antiinflamator cu potenta mica și antimicotic (clotrimazol, miconazol, terbinafină) sau îți poate sugera să spălați scalpul bebelușului cu un șampon antiseboreic. Cel mai probabil vor fi necesare controale periodice pentru a urmări evoluția celui mic până când pielea are aspect normal.
Cum trebuie îngrijită pielea unui copil cu dermatită seboreică?
În intervalul de timp până când dermatita seboreică dispare de la sine, vei avea nevoie să îngrijești cu produse mai blânde pielea bebelușului tău.
Pentru pielea scalpului:
- Folosește un șampon pentru cei mici, fără parfum și apă caldă pentru a spăla scalpul copilului zilnic. Masează ușor pielea capului cu buricele degetelor pentru a îndepărta crustele. Nu freca agresiv pentru ca riști sa o iriți suplimentar.
- Periajul delicat cu o perie moale va ajuta la căderea cojilor, mai ales dacă acestea se desprind cu dificultate.
- Nu smulge crustele, deoarece acest lucru poate crește riscul de infecție. Dacă nu reușești să le îndepărtezi cu măsurile simple recomandate mai sus, aplica înainte de spălare un ulei emolient (de exemplu,ulei de cocos) sau o crema mai hidratanta.
- Dacă părul se desprinde odată cu aceste cruste, nu-ți face griji, deoarece părul va crește la loc.
Pentru zona feței:
- Spala fata cu un produs de curățare delicat, hidratant și limpezește cu apa călduță
- Tamponează ușor cu un prosop uscat moale. Nu freca pentru ca o vei irita.
- Evită șervetele umede. Dacă trebuie sa îl cureți după fiecare masa, sa ai la îndemână un prosop moale
- Dacă ai primit o schema de tratament de la medicul tău, tine legătura cu el pentru a urmări evoluția celui mic.
Surse de informație: